Sarmalele Reci: de la demolare la rezistenţă
Anii 90: revoltă, distracţie si, mai ales, muzică
Īn seara de 16 decembrie 1993, pe un ger de crăpau pietrele, la sala Theatrum Mundi din strada Eminescu, debutau īn concert Sarmalele Reci. Īnainte īnsă de a intra pe scenă, sarmaliştii făcuseră un pact: dacă publicul nu pleacă bestializat de la concert, o lăsăm baltă!. Bisurile delirante aveau să-i īnduplece: show-ul trebuia continuat!
Īn iarna 1994-1995, la īntoarcerea dintr-un turneu in Germania (organizat de Mircea Florian), Sarmalele Reci acceptau propunerea unui producător s-o pună de-un album. Si asta mai ales ca să combată concurenta piraţilor de casete, ce umpluseră deja tīrgul cu īnregistrări de calitate īndoielnică din concertele lor. Astfel a apărut «Tara te vrea prost», un album plin de vigoare si fantezie. Temele social-politice alternau cu erotismul, protestul se īmbina cu umorul, după o reţetă ce avea să se dovedească de succes si avea să fie preluată de o mulţime de epigoni. Dacă, pentru publicul de rock clasic, Sarmalele erau acei băieţi sarcastici de care scena romānească ducea (la vremea aceea) lipsă, pentru fanii cei tineri, Sarmalele Reci īntruchipau īnsuşi universul lor interior, iar cīntecele trupei erau ilustrarea directă a neliniştilor si visărilor generaţiei lor. A generaţiei care a făcut Revoluţia, Golaniada si revoltele studenţeşti ale anilor 90.
Īn 1996, o dată cu apariţia albumului «Aurolac», Sarmalele cuceresc noi segmente de public, din rīndul celor mai maturi si mai īnclinaţi spre meditaţie. Critica socială, deşi la fel de virulentă, capătă profunzime, iar cīntecele de dragoste cīştigă īn lirism si senzualitate.
Īn 1997, īn plin regim Constantinescu, Sarmalele Reci evită să-si īmblīnzească atitudinea critică fată de Putere, atitudine prin care erau cunoscuţi din vremea lui «Ilici Ilici über alles» şi a lui «Nicu Ceauşescu preşedinte». Cu riscul de a cădea mereu īn partea īntunecată a scenei, Sarmalele continuă să denunţe abuzuri si moravuri, chiar īntr-o perioadă de mare īngăduinţă populară fată de cei ce făgăduiseră schimbarea. Participarea la un festival de artă alternativă din Ungaria, colaborarea cu artisti de avangardă (precum Cati Orbulescu, Eugen Ciocan, Alex. Solomon si Alex. Leo Serban), precum si sustinerea unor concerte alături de Mircea Florian (pe care īl acompaniază īn recitalul său de come-back), īi situează īncă pe sarmalişti īn plină zonă underground.
Īn 1998, Sarmalele Reci au prilejul să concerteze īn cluburile din Londra. Īn patria punk-rock-ului, băieţii rezistă tentaţiei de a deveni nostalgici si le prezintă spectatorilor englezi un program proaspăt, care combină caracteristica latin-punk cu numeroase elemente ethno: este chiar materialul albumului in pregătire, «Răpirea din serai». Īnaintea acestuia, Sarmalele aveau să editeze culegerea de hituri «Bucate alese», ce īncerca să compenseze epuizarea de pe piaţă a primelor două albume si să aducă la zi, prin variante remixate, unele din primele succese.
1999 este un an de vīrf al grupului (deşi coincide cu perioada de maxim avīnt al unor genuri super-comerciale, precum dance, manele si hip-hop). Popularitatea single-ului «Telefonul nu mai sună» (susţinut de un excelent videoclip, una dintre cele dintīi producţii ale tandemului Bogdan Albu Viorel Sergovici jr.) a pregătit succesul albumului «Răpirea din serai». E un album dedicat īn mare măsură dragostei: o dragoste care se īnfruntă parcă mai mult ca oricīnd cu vicisitudinile vieţii si ale societăţii. Īnteţirea concertelor din tară, un program estival coerent pe Litoral, participarea la evenimentele legate de Eclipsa 99 au marcat īn agenda trupei o perioadă de activitate nemaiīntīlnită pīnă atunci.
Cīnd epocile īsi schimbă prefixul
Iarna 1999-2000 īntoarce brusc roata īn destinul trupei. Saxofonistul Mihai Iordache, membru fondator si principal compozitor al grupului, devine indisponibil, īn urma unor repetate īmbolnăviri la plămīni. Īncercarea de a-i găsi un īnlocuitor pe termen lung eşuează. Īn afara membrilor de bază ai grupului (Zoltįn Andrįs vocal, clape; Emil Viciu chitară; Florin Dumitrescu - texte), prin Sarmalele Reci aveau să se perinde o sumedenie de muzicieni bine pregătiţi profesional, dar incapabili să adere la idealurile etice si estetice ale Sarmalelor. Si asta pe fondul unei clare tendinţe de uniformizare si banalizare a ofertei muzicale romāneşti Moda spectacolelor-mamut si a cīntăreţilor de carton pare să īmpace deopotrivă politica de tip pīine şi circ a guvernului social-democrat si interesele comerciale ale marilor case de producţie. Sarmalele Reci īşi găsesc tot mai greu locul īntr-o scenă muzicală dominată de playback muzical si mai ales moral. Le rămīne scena, mai puţin vizibilă dar mai plină de evenimente adevărate, a cluburilor alternative din tară.
2001. Riposta Sarmalelor Reci se numeşte «Maniac» si este, īn primul rīnd, hitul cu care trupa atacă din nou radiourile si televiziunile, īn vara lui 2001 (cīnd revin, după o lungă absentă, cu un videoclip) si, īn al doilea rīnd, īn urma īncheierii contractului cu A&A Records, al patrulea album original Sarmalele Reci, lansat īn decembrie 2001. Dar, mai ales, «Maniac» este un manifest care declară dreptul fiecăruia dintre noi la propria opţiune, la propriul său drum īn viată, la propria sa manie, īn contextul unui univers uniformizant si depersonalizant. « Lumea are sufletul sărac / Păi nu mai bine maniac?» - este noul mesaj sarmalist, adaptat vremii si adoptat de mulţi tineri, majoritatea maniaci internetişti, care nu apucaseră (īncă) să strige «Ţara te vrea prost» sau «Prostia la putere»
2002 este marcat de o revenire puternică a Sarmalelor pe TV, prin intermediul clipurilor realizate pentru cele mai populare hituri ale albumului «Maniac». «Dacă n-ai fi tu» este o baladă plină de implicare, ce sintetizează experienţa Sarmalelor īn materie de cīntece de dragoste. «La televizor» este un subtil atac la adresa acestui adevărat mijloc de alienare a personalităţii care este, in zilele noastre, televiziunea. Si, nu īn ultimul rīnd, «Şpriţ de vară» este ceva mai mult decīt un cīntec de pahar: un prilej de a reflecta uşor, fără abstracţiuni, asupra sensurilor vieţii, dragostei si morţii. Ultimele două videoclipuri, realizate de regizorul Dan Petcan si directorul de imagine Paul Protopopescu, marchează reluarea colaborării dintre Sarmalele Reci si artiştii cei mai interogativi ai vremii.
Anul 2003 īi impulsionează pe Sarmalele Reci şi trupa petrece cīteva luni bune īn studioul Real Sound SV Music īnregistrīnd cel de-al cincilea album: «Vaca». L-am putea numi un album de maturitate, cu un sound la nivelul mileniului trei, dar nu mai puţin lipsit de mobilitatea, inventivitatea şi chiar umorul fin care au făcut marca grupului. Lansarea şi promovarea albumului are loc īn lunile noiembrie-decembrie, precum şi īn primele luni din 2004 printr-un turneu de săli de spectacole īn īntreaga ţară Bucureşti, Craiova, Iaşi, Cluj, precum şi printr-un videoclip de un umor savuros.
Un nou hit Adrian Basescu readuce trupa īn anul 2005 centrul atenţiei cu o altă satiră la adresa clasei politice.
Festivalurile naţionale printre care Peninsula cel mai constant, şi ca un reper printre festivalurile profesioniste de muzică din Romānia sărbătorile oraşelor, festivalurile de bere, dar şi mai ales cluburile din īntreaga ţară invită grupul la numeroase concerte.
Īn toamna anului 2006, Sarmalele Reci sīnt oaspeţii de onoare ai festivalului de la Zaragoza, Spania, unde timp de doua zile mii de minoritari proveniţi din Romānia şi care şi-au găsit acolo o nouă patrie rememorează nostalgic hiturile Sarmalelor Reci, amintindu-le de casă.
Un nou album Sarmalele Reci Best of Live īnregistrat īntr-unul din cele mai reuşite concerte şi un nou clip au fost lansate īn toamna lui 2007, venite să suplinească şi o evidentă lipsă de pe piaţă a unor albume mai vechi ale Sarmalelor Reci.
Astăzi, artiştii grupaţi sub numele de Sarmalele Reci (Zoltįn Andrįs - voce, clape; Emil Viciu chitară; Vlady Sateanu bass; Gabi Drăgan - tobe; Mircea Horvįth clape; Florin Dumitrescu texte) sīnt mai conştienţi ca oricīnd că show-ul lor trebuie să continue. Sīnt mai convinşi ca oricīnd că fusion-rock-ul pe care īl promovează constituie o alternativă solidă si consistentă la pseudo-cultura promovată de canalele oficiale si oficioase; o alternativă pe care publicul activ, nesupus dictaturii comerţului facil, īncă o mai caută si o mai preţuieşte; o alternativă la care ascultătorii de muzică adevărată īncă se mai raportează.
O formă de rezistenţă a spiritului.